Plan de citire a Bibliei
1
Împăratul Aradului, un canaanit, care locuia la miazăzi, a auzit că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel şi a luat mai mulţi prinşi de război.
2
Atunci Israel a făcut Domnului o juruinţă şi a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârşire cetăţile.”
3
Domnul a auzit glasul lui Israel şi a dat pe canaaniţi în mâinile lui. Israeliţii i-au nimicit cu desăvârşire, pe ei şi cetăţile lor; şi locul acela l-au numit Horma.
4
Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roşie, ca să ocolească ţara Edomului. Poporul şi-a pierdut răbdarea pe drum
5
şi a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise: „Pentru ce ne-aţi scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”
6
Atunci Domnul a trimis împotriva poporului nişte şerpi înfocaţi, care au muşcat poporul, aşa încât au murit mulţi oameni în Israel.
7
Poporul a venit la Moise şi a zis: „Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului şi împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi aceşti şerpi.” Moise s-a rugat pentru popor.
8
Domnul a zis lui Moise: „Fă-ţi un şarpe înfocat şi spânzură-l de o prăjină; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi.”
9
Moise a făcut un şarpe de aramă şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe şi privea spre şarpele de aramă, trăia.
10
Copiii lui Israel au plecat şi au tăbărât la Obot.
11
Au plecat din Obot şi au tăbărât la Iie-Abarim, în pustiul din faţa Moabului, spre răsăritul soarelui.
12
De acolo au plecat şi au tăbărât în valea Zered.
13
De acolo au plecat şi au tăbărât dincolo de Arnon, care curge prin pustiu, ieşind din ţinutul amoriţilor; căci Arnonul face hotarul Moabului, între Moab şi amoriţi.
14
De aceea se zice în cartea războaielor Domnului: „Vaheb în Sufa, şuvoaiele Arnonului,
15
şi scurgerile şuvoaielor, care se întind înspre Ar şi se ating cu hotarul lui Moab.”
16
De acolo s-au dus la Beer. La această fântână, Domnul a zis lui Moise: „Strânge poporul şi le voi da apă.”
17
Atunci a cântat Israel cântarea aceasta: „Ţâşneşte, fântână! Cântaţi în cinstea ei!
18
Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile, pe care au săpat-o mai marii poporului, cu toiagul de cârmuire, cu toiegele lor!” Din pustiul acesta s-au dus la Matana;
19
din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot;
20
din Bamot, la valea din câmpia Moabului, în vârful muntelui Pisga, care caută spre pustiu.
21
Israel a trimis soli la Sihon, împăratul amoriţilor, ca să-i spună:
22
„Lasă-mă să trec prin ţara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii şi nu vom bea apă din fântâni; vom ţine drumul împărătesc, până vom trece de ţinutul tău.”
23
Sihon n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ţinutul lui. Sihon a strâns tot poporul şi a ieşit înaintea lui Israel, în pustiu. A venit la Iahaţ şi s-a luptat împotriva lui Israel.
24
Israel l-a bătut cu ascuţişul sabiei şi i-a cucerit ţara de la Arnon până la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon; căci hotarul copiilor lui Amon era întărit.
25
Israel a luat toate cetăţile acelea şi s-a aşezat în toate cetăţile amoriţilor, în Hesbon şi în toate satele de prin împrejurimi.
26
Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul amoriţilor. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului şi-i luase toată ţara până la Arnon.
27
De aceea zic poeţii: „Veniţi la Hesbon! Să se zidească din nou şi să se întărească cetatea lui Sihon.
28
Căci a ieşit un foc din Hesbon, o flacără din cetatea lui Sihon, şi a mistuit pe Ar-Moab, pe locuitorii înălţimilor Arnonului.
29
Vai de tine, Moab! Eşti pierdut, poporul lui Chemoş! El a făcut pe fiii lui fugari, şi pe fetele lui le-a dat roabe Lui Sihon, împăratul amoriţilor.
30
Noi am aruncat cu săgeţile asupra lor: din Hesbon până la Dibon totul este nimicit; am pustiit până la Nofah, care se întindea până la Medeba.”
31
Israel s-a aşezat astfel în ţara amoriţilor.
32
Moise a trimis să iscodească Iaezerul. Au luat satele care ţineau de el şi au izgonit pe amoriţii care erau în ele.
33
Au schimbat apoi drumul şi s-au suit pe drumul care duce la Basan. Og, împăratul Basanului, le-a ieşit înainte, cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor la Edrei.
34
Domnul a zis lui Moise: „Nu te teme de el; căci îl dau în mâinile tale, pe el şi tot poporul lui, şi toată ţara lui; să-i faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriţilor, care locuia la Hesbon.”
35
Şi ei l-au bătut, pe el şi pe fiii lui, şi tot poporul lui, de n-au lăsat să scape niciunul măcar, şi au pus mâna pe ţara lui.
1
Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el?
2
Căci femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei.
3
Dacă deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă; dar dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de lege, aşa că nu mai este preacurvă, dacă se mărită după altul.
4
Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos, şi voi aţi murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi; şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu.
5
Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau în mădularele noastre şi ne făceau să aducem roade pentru moarte.
6
Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă.
7
Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să nu pofteşti!”
8
Apoi păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci fără Lege, păcatul este mort.
9
Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar, când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit.
10
Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea.
11
Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, şi prin însăşi porunca aceasta m-a lovit cu moartea.
12
Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună.
13
Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.
14
Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească; dar eu sunt pământesc, vândut rob păcatului.
15
Căci nu ştiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc.
16
Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună.
17
Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
18
Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac.
19
Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!
20
Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21
Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine.
22
Fiindcă, după omul dinăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu;
23
dar văd în mădularele mele o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului care este în mădularele mele.
24
O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…?
25
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului.
