Plan de citire a Bibliei

Leviticul 10
Marcu 2
1
Fiii lui Aaron, Nadab şi Abihu, şi-au luat fiecare cădelniţa, au pus foc în ea şi au pus tămâie pe foc; şi au adus astfel înaintea Domnului foc străin, lucru pe care El nu li-l poruncise.
2
Atunci a ieşit un foc dinaintea Domnului, i-a mistuit şi au murit înaintea Domnului.
3
Moise a zis lui Aaron: „Aceasta este ce a spus Domnul, când a zis: „Voi fi sfinţit de cei ce se apropie de Mine şi voi fi proslăvit în faţa întregului popor.” Aaron a tăcut.
4
Şi Moise a chemat pe Mişael şi Elţafan, fiii lui Uziel, unchiul lui Aaron, şi le-a zis: „Apropiaţi-vă, scoate-ţi pe fraţii voştri din Sfântul Locaş şi duceţi-i afară din tabără.”
5
Ei s-au apropiat şi i-au scos afară din tabără, îmbrăcaţi în tunicile lor, cum zisese Moise.
6
Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, fiii lui Aaron: „Să nu vă descoperiţi capetele şi să nu vă rupeţi hainele, ca nu cumva să muriţi şi să Se mânie Domnul împotriva întregii adunări. Lăsaţi pe fraţii voştri, pe toată casa lui Israel, să plângă arderea care a venit de la Domnul.
7
Voi să nu ieşiţi din uşa Cortului întâlnirii, ca să nu muriţi; căci untdelemnul ungerii Domnului este peste voi.” Ei au făcut cum zisese Moise.
8
Domnul a vorbit lui Aaron şi a zis:
9
„Tu şi fiii tăi împreună cu tine să nu beţi vin, nici băutură ameţitoare, când veţi intra în Cortul întâlnirii, ca să nu muriţi: aceasta va fi o lege veşnică printre urmaşii voştri,
10
ca să puteţi deosebi ce este sfânt de ce nu este sfânt, ce este necurat de ce este curat,
11
şi să puteţi învăţa pe copiii lui Israel toate legile pe care li le-a dat Domnul prin Moise.”
12
Moise a zis lui Aaron, lui Eleazar şi lui Itamar, cei doi fii care mai rămăseseră lui Aaron: „Luaţi partea din darul de mâncare rămasă din jertfele mistuite de foc înaintea Domnului şi mâncaţi-o fără aluat lângă altar: căci este un lucru preasfânt.
13
S-o mâncaţi într-un loc sfânt; acesta este dreptul tău şi dreptul fiilor tăi, ca parte din darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului; căci aşa mi-a fost poruncit.
14
Să mâncaţi de asemenea într-un loc curat, tu, fiii tăi şi fiicele tale împreună cu tine, pieptul care a fost legănat într-o parte şi alta şi spata care a fost adusă ca jertfă prin ridicare; căci ele vă sunt date, ca un drept cuvenit ţie şi ca un drept cuvenit fiilor tăi, din jertfele de mulţumire ale copiilor lui Israel.
15
Împreună cu grăsimile rânduite să fie mistuite de foc, ei vor aduce spata, adusă ca jertfă prin ridicare, şi pieptul care se leagănă într-o parte şi alta înaintea Domnului; ele vor fi ale tale şi ale fiilor tăi împreună cu tine, printr-o lege veşnică, aşa cum a poruncit Domnul.”
16
Moise a căutat ţapul adus ca jertfă de ispăşire; şi iată că fusese ars. Atunci s-a mâniat pe Eleazar şi Itamar, fiii care mai rămăseseră lui Aaron, şi a zis:
17
„Pentru ce n-aţi mâncat jertfa de ispăşire într-un loc sfânt? Ea este un lucru preasfânt; şi Domnul v-a dat-o ca să purtaţi nelegiuirea adunării şi să faceţi ispăşire pentru ea înaintea Domnului.
18
Iată că sângele jertfei n-a fost dus înăuntrul Sfântului Locaş; trebuia s-o mâncaţi în Sfântul Locaş, cum am poruncit.”
19
Aaron a răspuns lui Moise: „Iată, ei şi-au adus azi jertfa de ispăşire şi arderea lor de tot înaintea Domnului; şi, după cele ce mi s-au întâmplat, dacă aş fi mâncat azi jertfa de ispăşire, ar fi fost bine oare înaintea Domnului?”
20
Moise a auzit şi a fost mulţumit cu aceste cuvinte.
1
După câteva zile, Isus S-a întors în Capernaum. S-a auzit că este în casă
2
şi s-au adunat îndată aşa de mulţi, că nu putea să-i mai încapă locul dinaintea uşii. El le vestea Cuvântul.
3
Au venit la El nişte oameni care I-au adus un slăbănog, purtat de patru inşi.
4
Fiindcă nu puteau să ajungă până la El, din pricina norodului, au desfăcut acoperişul casei unde era Isus şi, după ce l-au spart, au coborât pe acolo patul în care zăcea slăbănogul.
5
Când le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!”
6
Unii din cărturari, care erau de faţă, se gândeau în inimile lor:
7
„Cum vorbeşte Omul acesta astfel? Huleşte! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
8
Îndată, Isus a cunoscut, prin duhul Său, că ei gândeau astfel în ei şi le-a zis: „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?
9
Ce este mai lesne: a zice slăbănogului: „Păcatele îţi sunt iertate”, ori a zice: „Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”?
10
Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele,
11
„Ţie îţi poruncesc”, a zis El slăbănogului, „scoală-te, ridică-ţi patul şi du-te acasă.”
12
Şi îndată, slăbănogul s-a sculat, şi-a ridicat patul şi a ieşit afară în faţa tuturor; aşa că toţi au rămas uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu şi ziceau: „Niciodată n-am văzut aşa ceva!”
13
Isus a ieşit iarăşi la mare. Toată mulţimea venea la El; şi El învăţa pe toţi.
14
Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, şezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine!” Levi s-a sculat şi a mers după El.
15
Pe când şedea Isus la masă în casa lui Levi, mulţi vameşi şi păcătoşi au şezut şi ei la masă cu El şi cu ucenicii Lui; căci erau mulţi care mergeau de obicei după El.
16
Cărturarii şi fariseii, când L-au văzut mâncând cu vameşii şi cu păcătoşii, au zis ucenicilor Lui: „De ce mănâncă El şi bea cu vameşii şi cu păcătoşii?”
17
Isus, când a auzit acest lucru, le-a zis: „Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.”
18
Ucenicii lui Ioan şi fariseii obişnuiau să postească. Ei au venit şi au zis lui Isus: „Pentru ce ucenicii lui Ioan şi ai fariseilor postesc, iar ucenicii Tăi nu postesc?”
19
Isus le-a răspuns: „Oare pot posti nuntaşii câtă vreme este mirele cu ei? Câtă vreme au pe mire cu ei, nu pot posti.
20
Vor veni zile când va fi luat mirele de la ei, şi atunci vor posti în ziua aceea.
21
Nimeni nu coase un petic de postav nou la o haină veche; altfel, peticul de postav nou rupe o parte din cel vechi, şi mai rea ruptură se face.
22
Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul cel nou sparge burdufurile, şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou este pus în burdufuri noi.”
23
S-a întâmplat că într-o zi de Sabat, Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui, pe când mergeau, au început să smulgă spice de grâu.
24
Fariseii I-au zis: „Vezi, de ce fac ei ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului?”
25
Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit niciodată ce a făcut David, când a fost în nevoie şi când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu el?
26
Cum a intrat în casa lui Dumnezeu, în zilele marelui preot Abiatar, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului, pe care nu este îngăduit să le mănânce decât preoţii? Şi cum a dat din ele chiar şi celor ce erau cu el?”
27
Apoi le-a zis: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat;
28
aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”
Leviticul 10
Marcu 2