Plan de citire a Bibliei

Exodul 38
Faptele apostolilor 21:1-16
1
A făcut altarul pentru arderile de tot din lemn de salcâm; lungimea lui era de cinci coţi, şi lăţimea de cinci coţi; era în patru muchii, şi înălţimea lui era de trei coţi.
2
La cele patru colţuri i-a făcut nişte coarne dintr-o bucată cu el şi l-a poleit cu aramă.
3
A făcut toate uneltele altarului: oalele pentru cenuşă, lopeţile, lighenele, furculiţele şi tigăile pentru cărbuni; toate uneltele acestea le-a făcut de aramă.
4
A făcut pentru altar un grătar de aramă ca o reţea, pe care a pus-o sub pervazul altarului, începând de jos, aşa că venea până la jumătatea altarului.
5
A turnat apoi patru verigi, pe care le-a pus în cele patru colţuri ale grătarului de aramă, ca să vâre drugii în ele.
6
A făcut drugii din lemn de salcâm şi i-a poleit cu aramă.
7
A vârât drugii în verigile de pe laturile altarului ca să-l ducă. L-a făcut din scânduri, gol pe dinăuntru.
8
A făcut ligheanul de aramă, cu piciorul lui de aramă, din oglinzile femeilor care slujeau la uşa Cortului întâlnirii.
9
Apoi a făcut curtea. Înspre partea de miazăzi, pentru curte, erau nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi,
10
cu douăzeci de stâlpi aşezaţi pe douăzeci de picioare de aramă; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.
11
Înspre partea de miazănoapte erau o sută de coţi de pânză, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare de aramă ale lor; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.
12
Înspre partea de apus erau cincizeci de coţi de pânză, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor; cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint.
13
Înspre partea de răsărit, pe cei cincizeci de coţi lăţime, erau:
14
pentru o aripă, cincisprezece coţi de pânză, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor,
15
şi pentru a doua aripă, care era în faţa ei, de cealaltă parte a porţii curţii, cincisprezece coţi de pânză, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor.
16
Toate pânzele de jur împrejurul curţii erau de in subţire răsucit.
17
Picioarele stâlpilor erau de aramă, cârligele stâlpilor şi beţele lor de legătură erau de argint, şi căpătâiele lor erau poleite cu argint. Toţi stâlpii curţii erau legaţi între ei cu beţe de argint.
18
Perdeaua de la poarta curţii Cortului era o lucrătură făcută la gherghef din fir albastru, purpuriu, cărămiziu, şi din in subţire răsucit; avea o lungime de douăzeci de coţi, şi înălţimea era de cinci coţi, ca lăţimea pânzelor curţii;
19
cei patru stâlpi ai ei şi cele patru picioare ale lor erau de aramă; cârligele şi beţele lor de legătură erau de argint; iar căpătâiele erau poleite cu argint.
20
Toţi ţăruşii din jurul Cortului şi curţii erau de aramă.
21
Iată socoteala locaşului Cortului întâlnirii, făcută după porunca lui Moise, prin îngrijirea leviţilor, sub cârmuirea lui Itamar, fiul preotului Aaron.
22
Beţaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din seminţia lui Iuda, a făcut tot ce poruncise lui Moise, Domnul.
23
El a avut ca ajutor pe Oholiab, fiul lui Ahisamac, din seminţia lui Dan, meşter la săpat în pietre, la cioplit cu meşteşug şi la lucrat pe gherghef în materiile vopsite în albastru, în purpuriu, în cărămiziu, şi în in subţire.
24
Tot aurul întrebuinţat la lucru pentru toate lucrările Sfântului Locaş, aur ieşit din daruri, se suia la douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci de sicli, după siclul Cortului.
25
Argintul celor ieşiţi la numărătoare, din adunare, se suia la o sută de talanţi şi o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli, după siclul Sfântului Locaş:
26
câte o jumătate de siclu de cap, o jumătate de siclu, după siclul Sfântului Locaş, pentru fiecare om cuprins în numărătoare, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, adică pentru şase sute trei mii cinci sute cincizeci de oameni.
27
Din cei o sută de talanţi de argint s-au turnat picioarele Sfântului Locaş şi picioarele perdelei dinăuntru, adică o sută de picioare la cei o sută de talanţi, câte un talant de picior.
28
Şi cu cei o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli s-au făcut cârligele şi beţele de legătură dintre stâlpi şi le-au poleit căpătâiele.
29
Arama dăruită se suia la şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli.
30
Din ea au făcut picioarele de la uşa Cortului întâlnirii; altarul de aramă cu grătarul lui şi toate uneltele altarului;
31
picioarele stâlpilor curţii, de jur împrejur, şi picioarele stâlpilor de la poarta curţii; şi toţi ţăruşii din jurul Cortului şi ai curţii.
1
După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi de-acolo la Patara.
2
Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea şi am plecat.
3
Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stânga şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4
Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
5
Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat.
6
Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii, şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă.
7
După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor şi am stat la ei o zi.
8
A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.
9
El avea patru fete fecioare care proroceau.
10
Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea
11
şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brâul acesta şi-l vor da în mâinile Neamurilor.”
12
Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât şi cei de acolo, am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.
13
Atunci Pavel a răspuns: „Ce faceţi de plângeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
14
Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”
15
După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare şi ne-am suit la Ierusalim.
16
Câţiva ucenici din Cezareea au venit şi ei cu noi şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.
Exodul 38
Faptele apostolilor 21:1-16