Plan de citire a Bibliei

Osea 9-10
1 Petru 1
1
Nu te bucura, Israele, nu te înveseli ca popoarele, pentru că ai curvit părăsind pe Domnul, pentru că ai iubit o plată necurată în toate ariile cu grâu!
2
Aria şi teascul nu-i vor hrăni, şi mustul le va lipsi.
3
Nu vor rămâne în ţara Domnului; ci Efraim se va întoarce în Egipt şi vor mânca în Asiria mâncăruri necurate.
4
Nu vor aduce Domnului vin ca jertfă de băutură: căci nu-I vor fi plăcute. Pâinea lor le va fi ca o pâine de jale; toţi cei ce vor mânca din ea se vor face necuraţi; căci pâinea lor va fi numai pentru ei, nu va intra în Casa Domnului!
5
Ce veţi face în zilele de praznic, la sărbătorile Domnului?
6
Căci iată că ei pleacă din pricina pustiirii; Egiptul îi va aduna, Moful le va da morminte; ce au mai scump, argintul lor, va fi prada mărăcinilor şi vor creşte spini în corturile lor.
7
Vin zilele pedepsei, vin zilele răsplătirii: Israel va vedea singur dacă prorocul este nebun sau dacă omul insuflat aiurează. Şi aceasta din pricina mărimii nelegiuirilor şi răzvrătirilor tale.
8
Efraim stă la pândă împotriva Dumnezeului meu, prorocului i se întind laţuri de păsări pe toate căile lui, îl vrăjmăşesc în Casa Dumnezeului său.
9
S-au afundat în stricăciune, ca în zilele Ghibei; Domnul Îşi va aduce aminte de nelegiuirea lor, le va pedepsi păcatele.
10
„Am găsit pe Israel ca pe nişte struguri în pustiu, am văzut pe părinţii voştri ca pe cele dintâi roade ale unui smochin în primăvară; dar ei s-au dus la Baal-Peor, s-au pus în slujba idolului scârbos şi au ajuns urâcioşi ca şi acela pe care îl iubeau.
11
Slava lui Efraim va zbura ca o pasăre: nu mai este nicio naştere, nicio însărcinare şi nicio zămislire!
12
Chiar dacă îşi vor creşte copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni mari; şi vai de ei, când Îmi voi întoarce privirile de la ei!
13
Efraim, după cum văd, îşi dă copiii la pradă; şi Efraim îşi va duce singur copiii la cel ce-i va ucide!”
14
Dă-le, Doamne!… Ce să le dai?… Dă-le un pântece care să nască înainte de vreme şi ţâţe seci!…
15
„Toată răutatea lor este la Ghilgal; acolo M-am scârbit de ei. Din pricina răutăţii faptelor lor îi voi izgoni din Casa Mea. Nu-i mai pot iubi, toate căpeteniile lor sunt nişte îndărătnici.
16
Efraim este lovit, rădăcina i s-a uscat; nu mai dau rod; şi chiar dacă au copii, le voi omorî rodul iubit de ei.”
17
Dumnezeul meu îi va lepăda, pentru că nu L-au ascultat: de aceea vor rătăci printre neamuri.
1
Petru, apostol al lui Isus Hristos, către aleşii care trăiesc ca străini, împrăştiaţi prin Pont, Galatia, Capadocia, Asia şi Bitinia,
2
după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, prin sfinţirea lucrată de Duhul spre ascultarea şi stropirea cu sângele lui Isus Hristos: Harul şi pacea să vă fie înmulţite!
3
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie
4
şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.
5
Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!
6
În ea voi vă bucuraţi mult, măcar că acum, dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări,
7
pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere, şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,
8
pe care voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El fără să-L vedeţi şi vă bucuraţi cu o bucurie negrăită şi strălucită,
9
pentru că veţi dobândi, ca sfârşit al credinţei voastre, mântuirea sufletelor voastre.
10
Prorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ţinta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.
11
Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate.
12
Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înşişi, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia prin Duhul Sfânt trimis din cer şi în care chiar îngerii doresc să privească.
13
De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
14
Ca nişte copii ascultători, nu vă lăsaţi târâţi în poftele pe care le aveaţi altădată, când eraţi în neştiinţă.
15
Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră.
16
Căci este scris: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt”.
17
Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre;
18
căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri,
19
ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană.
20
El a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii şi a fost arătat la sfârşitul vremurilor pentru voi
21
care prin El sunteţi credincioşi în Dumnezeu care L-a înviat din morţi şi I-a dat slavă, pentru ca credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.
22
Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-aţi curăţat sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima;
23
fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
24
Căci orice făptură este ca iarba, şi toată slava ei, ca floarea ierbii. Iarba se usucă, şi floarea cade jos,
25
dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.
Osea 9-10
1 Petru 1