Plan de citire a Bibliei

Ieremia 23
Filipeni 4
1
„Vai de păstorii care nimicesc şi risipesc turma păşunii Mele, zice Domnul.”
2
De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel împotriva păstorilor care pasc pe poporul meu: „Pentru că Mi-aţi risipit oile, le-aţi izgonit şi nu v-aţi îngrijit de ele, iată că vă voi pedepsi din pricina răutăţii faptelor voastre, zice Domnul.
3
Şi Eu însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor şi vor creşte, şi se vor înmulţi.
4
Voi pune peste ele păstori care le vor paşte; nu le va mai fi teamă, nici groază, şi nu va mai lipsi niciuna din ele, zice Domnul.
5
Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară.
6
În vremea Lui, Iuda va fi mântuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!”
7
De aceea iată, vin zile, zice Domnul, când nu se va mai zice: „Viu este Domnul care a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel!”
8
Ci se va zice: „Viu este Domnul care a scos şi a adus înapoi sămânţa casei lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările în care îi risipisem!” Şi vor locui în ţara lor.”
9
Asupra prorocilor. Inima îmi este zdrobită în mine, toate oasele îmi tremură; sunt ca un om beat, ca un om ameţit de vin, din pricina Domnului şi din pricina sfintelor Lui cuvinte.
10
Căci ţara este plină de preacurvii şi ţara se jeleşte din pricina jurămintelor; câmpiile pustiului sunt uscate. Toată alergătura lor ţinteşte numai la rău şi toată vitejia lor este pentru nelegiuire!
11
„Prorocii şi preoţii sunt stricaţi; le-am găsit răutatea chiar şi în Casa Mea, zice Domnul.
12
De aceea, calea lor va fi lunecoasă şi întunecoasă, vor fi împinşi şi vor cădea; căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.
13
În prorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au prorocit pe Baal şi au rătăcit pe poporul Meu, Israel!
14
Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui, toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma, şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.”
15
De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor despre proroci: „Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea ape otrăvite; căci prin prorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.”
16
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zadarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.
17
Ei spun celor ce Mă nesocotesc: „Domnul a zis: „Veţi avea pace” şi zic tuturor celor ce trăiesc după aplecările inimii lor: „Nu vi se va întâmpla niciun rău.”
18
Cine a fost de faţă la sfatul Domnului ca să vadă şi să asculte cuvântul Lui? Cine a plecat urechea la cuvântul Lui şi cine l-a auzit?
19
Iată că furtuna Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi!
20
Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.
21
Eu n-am trimis pe prorocii aceştia, şi totuşi ei au alergat; nu le-am vorbit, şi totuşi au prorocit.
22
Dacă ar fi fost de faţă la sfatul Meu, ar fi trebuit să spună cuvintele Mele poporului Meu şi să-i întoarcă de la calea lor rea, de la răutatea faptelor lor!
23
Sunt Eu numai un Dumnezeu de aproape, zice Domnul, şi nu sunt Eu şi un Dumnezeu de departe?
24
Poate cineva să stea într-un loc ascuns fără să-l văd Eu? – zice Domnul. Nu umplu Eu cerurile şi pământul? – zice Domnul.
25
Am auzit ce spun prorocii care prorocesc minciuni în Numele Meu zicând: „Am avut un vis! Am visat un vis!”
26
Până când vor prorocii aceştia să prorocească minciuni, să prorocească înşelătoriile inimii lor?
27
Cred ei oare că pot face pe poporul Meu să uite Numele Meu prin visele pe care le istoriseşte fiecare din ei aproapelui său, cum Mi-au uitat părinţii lor Numele din pricina lui Baal?
28
Prorocul care a avut un vis să istorisească visul acesta, şi cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu! Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? – zice Domnul.
29
Nu este cuvântul Meu ca un foc, zice Domnul, şi ca un ciocan care sfărâmă stânca?
30
De aceea, iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care îşi ascund unul altuia cuvintele Mele.
31
Iată, zice Domnul, am necaz pe prorocii care iau cuvântul lor şi-l dau drept cuvânt al Meu.
32
Iată, zice Domnul, am necaz pe cei ce prorocesc vise neadevărate, care le istorisesc şi rătăcesc pe poporul Meu cu minciunile şi cu îndrăzneala lor; nu i-am trimis Eu, nu Eu le-am dat poruncă şi nu sunt de niciun folos poporului acestuia, zice Domnul.
33
Dacă poporul acesta sau un proroc, sau un preot te va întreba: „Care este ameninţarea Domnului?”, să le spui care este această ameninţare: „Vă voi lepăda, zice Domnul.”
34
Şi pe prorocul, pe preotul sau pe acela din popor care va zice: „O ameninţare a Domnului” îl voi pedepsi, pe el şi casa lui!
35
Aşa să spuneţi însă fiecare aproapelui său, fiecare, fratelui său: „Ce a răspuns Domnul?” sau: „Ce a zis Domnul?”
36
Dar să nu mai ziceţi: „O ameninţare a Domnului”, căci cuvântul fiecăruia va fi o ameninţare pentru el, dacă veţi suci astfel cuvintele Dumnezeului celui Viu, cuvintele Domnului oştirilor, Dumnezeului nostru!
37
Aşa să zici prorocului: „Ce ţi-a răspuns Domnul?” sau: „Ce a zis Domnul?”
38
Dar dacă veţi mai zice: „O ameninţare a Domnului”, atunci aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că spuneţi cuvintele acestea: „O ameninţare a Domnului”, măcar că am trimis să vă spună: „Să nu mai ziceţi: „O ameninţare a Domnului”,
39
din pricina aceasta, iată, vă voi uita şi vă voi lepăda, pe voi şi cetatea pe care v-o dădusem vouă şi părinţilor voştri, vă voi arunca dinaintea Mea
40
şi voi pune peste voi o veşnică ocară şi o veşnică necinste, care nu se va uita.”
1
De aceea, preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi astfel tari în Domnul, preaiubiţilor!
2
Îndemn pe Evodia şi îndemn pe Sintichia să fie cu un gând în Domnul.
3
Şi pe tine, adevărat tovarăş de jug, te rog să vii în ajutorul femeilor acestora, care au lucrat împreună cu mine pentru Evanghelie, cu Clement şi cu ceilalţi tovarăşi de lucru ai mei, ale căror nume sunt scrise în Cartea vieţii.
4
Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!
5
Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape.
6
Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
7
Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
8
Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.
9
Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi. Şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.
10
Am avut o mare bucurie în Domnul, că, în sfârşit, aţi putut să vă înnoiţi iarăşi simţămintele voastre faţă de mine. Vă gândeaţi voi la aşa ceva, dar vă lipsea prilejul.
11
Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.
12
Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
13
Pot totul în Hristos care mă întăreşte.
14
Dar bine aţi făcut că aţi luat parte la strâmtorarea mea.
15
Ştiţi voi înşivă, filipenilor, că, la începutul Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nicio biserică n-a avut legătură cu mine în ce priveşte „darea” şi „primirea” afară de voi.
16
Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, o dată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele.
17
Nu că umblu după daruri. Dimpotrivă, umblu după câştigul care prisoseşte în folosul vostru.
18
Am de toate şi sunt în belşug. Sunt bogat de când am primit prin Epafrodit ce mi-aţi trimis… un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită şi plăcută lui Dumnezeu.
19
Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.
20
A lui Dumnezeu şi Tatăl nostru să fie slava în vecii vecilor! Amin.
21
Spuneţi sănătate fiecărui sfânt în Hristos Isus. Fraţii care sunt cu mine vă trimit sănătate.
22
Toţi sfinţii vă trimit sănătate, mai ales cei din casa cezarului.
23
Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toţi! Amin.
Ieremia 23
Filipeni 4