Plan de citire a Bibliei
1
Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că patru care ieşeau dintre doi munţi; şi munţii erau de aramă.
2
La carul dintâi erau nişte cai roşii, la al doilea car, cai negri,
3
la al treilea car, cai albi, şi la al patrulea car, cai bălţaţi şi roşii.
4
Am luat cuvântul şi am zis îngerului care vorbea cu mine: „Ce înseamnă aceştia, domnul meu?”
5
Îngerul mi-a răspuns: „Aceştia sunt cele patru vânturi ale cerurilor care ies din locul în care stăteau înaintea Domnului întregului pământ.
6
Caii cei negri, înhămaţi la unul din care, s-au îndreptat spre ţara de la miazănoapte, şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s-au îndreptat spre ţara de miazăzi.”
7
Cei roşii au ieşit şi ei şi au cerut să meargă să cutreiere pământul. Îngerul le-a zis: „Duceţi-vă de cutreieraţi pământul!” Şi au cutreierat pământul.
8
El m-a chemat şi mi-a zis: „Iată că cei ce se îndreaptă spre ţara de miazănoapte fac să se mai potolească mânia Mea în ţara de la miazănoapte.”
9
Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel:
10
„Să primeşti daruri de la prinşii de război din Babilon: Heldai, Tobia, şi Iedaia – şi anume să te duci tu însuţi în ziua aceea în casa lui Iosia, fiul lui Ţefania, unde s-au dus ei când au venit din Babilon.
11
Să iei de la ei argint şi aur şi să faci din el o cunună, şi s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot.
12
Şi să-i spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din locul Lui şi va zidi Templul Domnului.
13
Da, El va zidi Templul Domnului, va purta podoabă împărătească, va şedea şi va stăpâni pe scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de domnie, şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi.”
14
Cununa va fi pentru Helem, Tobia şi Iedaia, şi pentru Hen, fiul lui Ţefania, ca o aducere aminte în Templul Domnului.
15
Cei ce sunt departe vor veni şi vor lucra la Templul Domnului; şi veţi şti astfel că Domnul oştirilor M-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru.”
1
În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
2
Ea era însărcinată, ţipa în durerile naşterii şi avea un mare chin ca să nască.
3
În cer s-a mai arătat un alt semn: iată, s-a văzut un mare balaur roşu cu şapte capete, zece coarne şi şapte cununi împărăteşti pe capete.
4
Cu coada trăgea după el a treia parte din stelele cerului şi le arunca pe pământ. Balaurul a stat înaintea femeii, care stătea să nască, pentru ca să-i mănânce copilul, când îl va naşte.
5
Ea a născut un fiu, un copil de parte bărbătească. El are să cârmuiască toate neamurile cu un toiag de fier. Copilul a fost răpit la Dumnezeu şi la scaunul Lui de domnie.
6
Şi femeia a fugit în pustiu, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită acolo o mie două sute şaizeci de zile.
7
Şi în cer s-a făcut un război. Mihail şi îngerii lui s-au luptat cu balaurul. Şi balaurul cu îngerii lui s-au luptat şi ei,
8
dar n-au putut birui; şi locul lor nu li s-a mai găsit în cer.
9
Şi balaurul cel mare, şarpele cel vechi, numit diavolul şi Satana, acela care înşală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ; şi împreună cu el au fost aruncaţi şi îngerii lui.
10
Şi am auzit în cer un glas tare, care zicea: „Acum a venit mântuirea, puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Lui; pentru că pârâşul fraţilor noştri, care zi şi noaptea îi pâra înaintea Dumnezeului nostru, a fost aruncat jos.
11
Ei l-au biruit prin sângele Mielului şi prin cuvântul mărturisirii lor, şi nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.
12
De aceea, bucuraţi-vă, ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.”
13
Când s-a văzut balaurul aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.
14
Şi cele două aripi ale vulturului celui mare au fost date femeii, ca să zboare cu ele în pustiu, în locul ei unde este hrănită o vreme, vremuri şi jumătatea unei vremuri, departe de faţa şarpelui.
15
Atunci şarpele a aruncat din gură apă, ca un râu, după femeie, ca s-o ia râul.
16
Dar pământul a dat ajutor femeii. Pământul şi-a deschis gura şi a înghiţit râul pe care-l aruncase balaurul din gură.
17
Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.
