Plan de citire a Bibliei

Hagai 1-2
Apocalipsa 8
1
În anul al doilea al împăratului Darius, în ziua întâi a lunii a şasea, cuvântul Domnului a vorbit prin prorocul Hagai către Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi către Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, astfel:
2
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Poporul acesta zice: „N-a venit încă vremea pentru zidirea din nou a Casei Domnului!”
3
De aceea, cuvântul Domnului le-a vorbit prin prorocul Hagai astfel:
4
„Dar pentru voi a venit oare vremea să locuiţi în case căptuşite cu tavan, când Casa aceasta este dărâmată?”
5
Aşa vorbeşte acum Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!
6
Semănaţi mult, şi strângeţi puţin, mâncaţi, şi tot nu vă săturaţi, beţi, şi tot nu vă potoliţi setea, vă îmbrăcaţi, şi tot nu vă este cald; şi cine câştigă o simbrie o pune într-o pungă spartă!”
7
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la căile voastre!
8
Suiţi-vă pe munte, aduceţi lemne şi zidiţi Casa! Eu Mă voi bucura de lucrul acesta şi voi fi proslăvit, zice Domnul.
9
Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l-am suflat. Pentru ce? – zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele care stă dărâmată, pe când fiecare din voi aleargă pentru casa lui.
10
De aceea, cerurile nu v-au dat roua, şi pământul nu şi-a dat roadele.
11
Am chemat seceta peste ţară, peste munţi, peste grâu, peste must, peste untdelemn, peste tot ce poate aduce pământul, peste oameni şi peste vite şi peste tot lucrul mâinilor voastre.”
12
Zorobabel, fiul lui Şealtiel, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi toată rămăşiţa poporului au ascultat glasul Domnului Dumnezeului lor şi cuvintele prorocului Hagai, fiindcă Domnul Dumnezeul lor îl trimisese. Şi poporul s-a temut de Domnul.
13
Hagai, trimisul Domnului, a zis poporului, după porunca Domnului: „Eu sunt cu voi, zice Domnul.”
14
Domnul a trezit duhul lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, dregătorul lui Iuda, şi duhul lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi duhul întregii rămăşiţe a poporului. Aşa că ei au venit şi s-au pus pe lucru în Casa Domnului oştirilor, Dumnezeul lor,
15
în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea, în anul al doilea al împăratului Darius.
1
Când a rupt Mielul pecetea a şaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas.
2
Şi am văzut pe cei şapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; şi li s-au dat şapte trâmbiţe.
3
Apoi a venit un alt înger, care s-a oprit în faţa altarului, cu o cădelniţă de aur. I s-a dat tămâie multă, ca s-o aducă, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor, pe altarul de aur care este înaintea scaunului de domnie.
4
Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor.
5
Apoi îngerul a luat cădelniţa, a umplut-o din focul de pe altar şi l-a aruncat pe pământ. Şi s-au stârnit tunete, glasuri, fulgere şi un cutremur de pământ.
6
Şi cei şapte îngeri care aveau cele şapte trâmbiţe s-au pregătit să sune din ele.
7
Îngerul dintâi a sunat din trâmbiţă. Şi a venit grindină şi foc amestecat cu sânge, care au fost aruncate pe pământ: şi a treia parte a pământului a fost ars, şi a treia parte din copaci au fost arşi, şi toată iarba verde a fost arsă.
8
Al doilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi ceva ca un munte mare de foc aprins a fost aruncat în mare: şi a treia parte din mare s-a făcut sânge,
9
şi a treia parte din făpturile care erau în mare şi aveau viaţă au murit, şi a treia parte din corăbii au pierit.
10
Al treilea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a căzut din cer o stea mare, care ardea ca o făclie; a căzut peste a treia parte din râuri şi peste izvoarele apelor.
11
Steaua se chema „Pelin”; şi a treia parte din ape s-au prefăcut în pelin. Şi mulţi oameni au murit din pricina apelor, pentru că fuseseră făcute amare.
12
Al patrulea înger a sunat din trâmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.
13
M-am uitat şi am auzit un vultur care zbura prin mijlocul cerului şi zicea cu glas tare: „Vai, vai, vai de locuitorii pământului din pricina celorlalte sunete de trâmbiţă ale celor trei îngeri care au să mai sune.”
Hagai 1-2
Apocalipsa 8