Plan de citire a Bibliei

Obadia 1
1 Ioan 3
1
Prorocia lui Obadia. Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu despre Edom: – Noi am auzit o veste din partea Domnului, şi un sol a fost trimis cu ea printre neamuri, zicând: „Sculaţi-vă, să mergem împotriva Edomului ca să ne războim cu el!” –
2
„Iată, te voi face mic printre neamuri, vei fi cel mai dispreţuit.
3
Căci mândria inimii tale te-a dus în rătăcire, pe tine care locuieşti în crăpăturile stâncilor şi domneşti în înălţime; de aceea, tu zici în tine însuţi: „Cine mă va arunca la pământ?”
4
Dar, chiar dacă ai locui tot atât de sus ca vulturul, chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul între stele, tot te voi arunca jos şi de acolo, zice Domnul.
5
Dacă ar fi intrat la tine nişte hoţi sau nişte tâlhari de noapte – cum eşti de pustiit! – ar fi luat ei oare mai mult decât ar fi putut? Dacă ar fi venit nişte culegători de vie la tine, n-ar fi lăsat ei niciun strugure pe urmă?
6
Vai! Ce scormonit este Esau! Cum i s-au descoperit comorile!
7
Toţi cei uniţi cu tine te-au izgonit înapoi până la hotar, prietenii tăi te-au înşelat şi te-au stăpânit. Cei ce mâncau din pâinea ta ţi-au întins curse pe care nu le-ai băgat de seamă!
8
Oare, zice Domnul, nu voi pierde Eu în ziua aceea pe cei înţelepţi din Edom şi priceperea din muntele lui Esau?
9
Vitejii tăi, Temane, se vor înspăimânta, pentru ca toţi cei din muntele lui Esau să piară în măcel.
10
Din pricina silniciei făcute împotriva fratelui tău Iacov, vei fi acoperit de ruşine şi vei fi nimicit cu desăvârşire pentru totdeauna.
11
Căci în ziua când stăteai în faţa lui, în ziua când străinii îi luau averea, când străinii intrau pe porţile lui şi aruncau sorţul asupra Ierusalimului, şi tu erai atunci ca unul din ei!
12
Nu trebuia să te uiţi mulţumit la ziua fratelui tău, în ziua nenorocirii lui, nu trebuia să te bucuri de copiii lui Iuda, în ziua pieirii lor, şi nu trebuia să vorbeşti cu semeţie, în ziua strâmtorării!
13
Nici nu trebuia să intri pe porţile poporului Meu, în ziua nenorocirii lui, nici nu trebuia să te bucuri de nenorocirea lui, în ziua prăpădului lui, şi nu trebuia să pui mâna pe bogăţiile lui, în ziua prăpădului lui!
14
Nu trebuia să stai la răspântii, ca să nimiceşti pe fugarii lui, şi nici nu trebuia să dai în mâna vrăjmaşului pe cei ce scăpaseră din el în ziua necazului!
15
Căci ziua Domnului este aproape pentru toate neamurile. Cum ai făcut, aşa ţi se va face; faptele tale se vor întoarce asupra capului tău.
16
Căci, după cum aţi băut paharul mâniei, voi cei de pe muntele Meu cel sfânt, tot aşa toate neamurile îl vor bea necurmat; vor bea, vor sorbi din el şi vor fi ca şi când n-ar fi fost niciodată.
17
Dar mântuirea va fi pe muntele Sionului, el va fi sfânt, şi casa lui Iacov îşi va lua înapoi moşiile.
18
Casa lui Iacov va fi un foc, şi casa lui Iosif, o flacără; dar casa lui Esau va fi miriştea pe care o vor aprinde şi o vor mistui; şi nu va mai rămâne niciunul din casa lui Esau, căci Domnul a vorbit!
19
Cei de la miazăzi vor stăpâni muntele lui Esau, şi cei din câmpie, ţara filistenilor; vor stăpâni şi ţinutul lui Efraim şi al Samariei; şi Beniamin va stăpâni Galaadul.
20
Dar prinşii de război ai acestei oştiri a copiilor lui Israel vor stăpâni ţara canaaniţilor până la Sarepta, şi prinşii de război ai Ierusalimului care sunt la Sefarad vor stăpâni cetăţile de miazăzi.
21
Izbăvitorii se vor sui pe muntele Sionului ca să judece muntele lui Esau. Dar împărăţia va fi a Domnului.”
1
Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe El.
2
Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.
3
Oricine are nădejdea aceasta în El se curăţă, după cum El este curat.
4
Oricine face păcat face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege.
5
Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat.
6
Oricine rămâne în El nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.
7
Copilaşilor, nimeni să nu vă înşele! Cine trăieşte în neprihănire este neprihănit, cum El însuşi este neprihănit.
8
Cine păcătuieşte este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
9
Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuieşte, pentru că sămânţa Lui rămâne în el; şi nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu.
10
Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu şi copiii diavolului. Oricine nu trăieşte în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubeşte pe fratele său.
11
Căci vestirea pe care aţi auzit-o de la început este aceasta: să ne iubim unii pe alţii;
12
nu cum a fost Cain, care era de la cel rău şi a ucis pe fratele său. Şi pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite.
13
Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea.
14
Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte.
15
Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş; şi ştiţi că niciun ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el.
16
Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi; şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi.
17
Dar cine are bogăţiile lumii acesteia, şi vede pe fratele său în nevoie, şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?
18
Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul.
19
Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi ne vom linişti inimile înaintea Lui,
20
în orice ne osândeşte inima noastră; căci Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte toate lucrurile.
21
Preaiubiţilor, dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.
22
Şi orice vom cere vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.
23
Şi porunca Lui este să credem în Numele Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii pe alţii, cum ne-a poruncit El.
24
Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El, şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat.
Obadia 1
1 Ioan 3