Chiar dacă vorbești, nu e sigur că te aude sau înțelege cineva. Chiar dacă ești privit, nu înseamnă că te observă cineva. Oamenii când vorbesc vor să se audă și când privesc spre alții, mai mult vor să fie văzuți.
Nu poți zidi pe nisipul mișcător al vorbelor rostite de oameni. Nu poți ancora bizuindu-te pe neputincioasă mână a omului. Nu poți zidi pe promisiunile omenești ce au ambalaj strălucitor și conținut dezamăgitor.
Oamenii pe care tot îi cauți fug de tine iar de Dumnezeu care te caută, fugi tu. Dacă nu vei cere și nu vei aștepta nimic de la oameni, vei primi totul, pentru că doar atunci Dumnezeu nu va mai fi împiedicat de tine să îți aducă binecuvântare.
Totul se mișcă, totul se clatină. Hotarele prietenilor se mută, promisiunile dragostei se șterg, zâmbetele obosesc, cuvintele rămân nerostite, privirile te ocolesc, dar totuși temelia tare a lui Dumnezeu rămâne nezguduită: El te cunoaște pe nume!
Cheia fericirii tale nu e în mâna vreunui om, ci la Dumnezeu.