Plan de citire a Bibliei

Ieremia 6
Efeseni 1
1
„Fugiţi, copii ai lui Beniamin, fugiţi din mijlocul Ierusalimului, sunaţi din trâmbiţă la Tecoa, ridicaţi un semn la Bet-Hacherem! Căci de la miazănoapte se vede venind o nenorocire şi un mare prăpăd.
2
Pe frumoasa şi subţirica fiică a Sionului o nimicesc!
3
La ea vin păstorii cu turmele lor, îşi întind corturile în jurul ei şi îşi pasc fiecare partea lui.” –
4
„Pregătiţi-vă s-o bateţi! Haidem! Să ne suim ziua în amiaza mare!”… Vai de noi, căci ziua scade, şi umbrele de seară se lungesc.
5
Haidem să ne suim noaptea şi să-i dărâmăm casele împărăteşti!” –
6
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Tăiaţi copaci şi ridicaţi şanţuri împotriva Ierusalimului! Aceasta este cetatea care trebuie pedepsită; căci în mijlocul ei este numai apăsare.
7
Cum ţâşnesc apele dintr-o fântână, aşa ţâşneşte răutatea ei din ea; nu se aude în ea decât silnicie şi prăpăd; durerea şi rănile Îmi izbesc fără curmare privirile.
8
Ia învăţătură, Ierusalime, ca nu cumva să Mă depărtez de tine şi să fac din tine un pustiu, o ţară nelocuită!”
9
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor culege rămăşiţele lui Israel cum se culeg ciorchinii rămaşi dintr-o vie. – Puneţi din nou mâna pe ea ca şi culegătorul pe mlădiţe.” –
10
Cui să vorbesc şi pe cine să iau martor ca să m-asculte? Urechea lor este netăiată împrejur şi nu sunt în stare să ia aminte. Iată, cuvântul Domnului este o ocară pentru ei şi nu le place de el.
11
Eu sunt aşa de plin de mânia Domnului, că n-o pot opri. – „Toarn-o peste copilul de pe uliţă şi peste adunările tinerilor. Căci şi bărbatul şi nevasta vor fi prinşi, şi bătrânul şi cel încărcat de zile.
12
Casele lor vor trece în stăpânirea altora, ogoarele şi nevestele lor de asemenea, când Îmi voi întinde mâna asupra locuitorilor ţării, zice Domnul.
13
Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.
14
Leagă în chip uşuratic rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!” Şi totuşi nu este pace!
15
Sunt daţi de ruşine, căci săvârşesc urâciuni; şi totuşi nu roşesc şi nu ştiu de ruşine. De aceea vor cădea împreună cu cei ce cad, vor fi răsturnaţi, când îi voi pedepsi, zice Domnul.”
16
Aşa vorbeşte Domnul: „Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”
17
Am pus nişte străjeri peste voi: „Fiţi cu luare aminte la sunetul trâmbiţei!” Dar ei răspund: „Nu vrem să fim cu luare aminte!”
18
De aceea, ascultaţi, neamuri, şi luaţi seama la ce li se va întâmpla, adunare a popoarelor!
19
Ascultă şi tu, pământule! Iată, voi aduce peste poporul acesta o nenorocire care va fi rodul gândurilor lui; căci n-au luat aminte la cuvintele Mele şi au nesocotit Legea Mea.
20
Ce nevoie am Eu de tămâia care vine din Seba, de trestia mirositoare dintr-o ţară depărtată? Arderile voastre de tot nu-Mi plac, şi jertfele voastre nu-Mi sunt plăcute.”
21
De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi pune înaintea poporului acestuia nişte pietre de poticnire, de care se vor lovi împreună părinţi şi fii, vecini şi prieteni, şi vor pieri.”
22
Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că vine un popor din ţara de la miazănoapte, un neam mare se ridică de la marginile pământului.
23
Ei poartă arc şi suliţă; sunt cumpliţi şi fără milă; glasul lor urlă ca marea; sunt călare pe cai şi gata de luptă ca un om pregătit de război împotriva ta, fiica Sionului!”
24
La vuietul apropierii lor, mâinile ni se slăbesc, ne apucă groaza ca durerea unei femei care naşte. –
25
Nu ieşiţi în ogoare şi nu mergeţi pe drumuri! Căci acolo este sabia vrăjmaşului, răspândind spaima de jur împrejur!
26
Fiica poporului meu, acoperă-te cu un sac şi tăvăleşte-te în cenuşă, jeleşte-te ca după singurul tău fiu, varsă lacrimi, lacrimi amare! Căci pe neaşteptate vine pustiitorul peste noi. –
27
„Te pusesem de pază peste poporul Meu ca o cetăţuie, ca să le cunoşti şi să le cercetezi calea.
28
Toţi sunt nişte răzvrătiţi, nişte bârfitori, aramă şi fier, toţi sunt nişte stricaţi.
29
Foalele ard, plumbul este topit de foc; degeaba curăţă, căci zgura nu se dezlipeşte.
30
De aceea se vor numi argint lepădat, căci Domnul i-a lepădat.”
1
Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii care sunt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:
2
Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Hristos.
3
Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
4
În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5
ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
6
spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
7
În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
8
pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
9
căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,
10
ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.
11
În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,
12
ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
13
Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
14
şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.
15
De aceea şi eu, de când am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii,
16
nu încetez să aduc mulţumiri pentru voi, când vă pomenesc în rugăciunile mele.
17
Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,
18
şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi
19
şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,
20
pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti,
21
mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor.
22
El I-a pus totul sub picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii,
23
care este trupul Lui, plinătatea Celui ce îndeplineşte totul în toţi.
Ieremia 6
Efeseni 1