Plan de citire a Bibliei

Isaia 57-58
Luca 24:1-27
1
Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, şi nimeni nu ia aminte că din pricina răutăţii este luat cel neprihănit.
2
El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihneşte în culcuşul lui.
3
„Dar, voi, apropiaţi-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânţa preacurvarului şi a curvei!
4
De cine vă bateţi voi joc? Împotriva cui vă deschideţi voi gura larg şi scoateţi limba? Nu sunteţi voi nişte copii ai păcatului, o sămânţă a minciunii
5
care se încălzeşte pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi sub crăpăturile stâncilor?
6
În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moştenire, ele sunt soarta ta; lor le torni şi jertfe de băutură şi le aduci daruri de mâncare: Pot Eu să fiu nesimţitor la lucrul acesta?
7
Pe un munte înalt şi ridicat îţi faci culcuşul; tot acolo te sui să aduci jertfe.
8
Îţi pui pomenirea în dosul uşii şi uşorilor; căci, departe de Mine, îţi ridici învelitoarea şi te sui în pat, îţi lărgeşti culcuşul şi faci legământ cu ei, îţi place legătura cu ei şi iei seama la semnul lor.
9
Te duci la împărat cu untdelemn, îţi înmulţeşti miresmele, îţi trimiţi solii departe şi te pleci până la Locuinţa morţilor.
10
Oboseşti mergând, şi nu zici: „Încetez!” Tot mai găseşti putere în mâna ta; de aceea nu te doboară întristarea.
11
Şi de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ţi-ai adus aminte şi nu ţi-a păsat de Mine? Şi Eu tac, şi încă de multă vreme: de aceea nu te temi tu de Mine.
12
Dar acum îţi voi da pe faţă neprihănirea, şi faptele tale nu-ţi vor folosi!
13
Şi atunci să strigi, şi să te izbăvească mulţimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toţi, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moşteni ţara şi va stăpâni muntele Meu cel sfânt.” –
14
Şi El zice: „Croiţi, croiţi drum, pregătiţi calea, luaţi orice piedică din calea poporului Meu!”
15
Căci aşa vorbeşte Cel Preaînalt, a cărui locuinţă este veşnică şi al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte şi în sfinţenie; dar sunt cu omul zdrobit şi smerit, ca să înviorez duhurile smerite şi să îmbărbătez inimile zdrobite.
16
Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.
17
Din pricina păcatului lăcomiei lui, M-am mâniat şi l-am lovit; M-am ascuns, în supărarea Mea, şi cel răzvrătit a urmat şi mai mult pe căile inimii lui.
18
I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el.
19
Voi pune lauda pe buze: „Pace, pace celui de departe şi celui de aproape! – zice Domnul – Da, Eu îl voi tămădui!
20
Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate linişti şi ale cărei ape aruncă afară noroi şi mâl.”
21
Cei răi n-au pace, zice Dumnezeul meu. –
1
În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea, şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis-de-dimineaţă şi au adus miresmele pe care le pregătiseră.
2
Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt,
3
au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.
4
Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.
5
Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?
6
Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea,
7
când zicea că: „Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie.”
8
Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.
9
La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.
10
Cele ce au spus aceste lucruri apostolilor erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte care erau împreună cu ele.
11
Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme şi nu le credeau.
12
Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.
13
În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de şaizeci de stadii de Ierusalim;
14
şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.
15
Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat şi mergea pe drum împreună cu ei.
16
Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.
17
El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.
18
Drept răspuns, unul din ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?”
19
„Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.
20
Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?
21
Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.
22
Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis-de-dimineaţă la mormânt,
23
nu I-au găsit trupul şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.
24
Unii din cei ce erau cu noi s-au dus la mormânt şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut.”
25
Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!
26
Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”
27
Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El.
Isaia 57-58
Luca 24:1-27