Istoric

File de istorie

Penticostalismul este o continuare a miscarii de "redesteptare" a credintei, care a avut loc în secolul al XIX -lea in Statele Unite ale Americii, aceasta dezvoltandu-se cu repeziciune in toata lumea.
Originea lor poate fi gasita in Biserica Primara nascuta la revarsarea Duhului Sfanta in Ziua Cincizecimii peste credinciosii adunati in "odaia de sus ", conform cartii Faptele Apostolilor.

Prima comuniune penticostala din România a aparut în localitatea Paulis, judetul Arad, în anul 1922. În pofida unor persecutii la care a fost supusa înainte si mai ales în timpul celui de al doilea razboi mondial, credinta penticostala s-a extins treptat în mai multe regiuni ale tarii. Asociatia credinciosilor penticostali s-a constituit în anul 1924. Desi in anul 1925, prin decizia Ministerului Cultelor si Artelor, au fost interzisi în România, dar, cu toate acestea, au functionat in ilegalitate. In anul 1942 fost scosi în afara legii . A urmat o perioada sumbra cand membrii s-au organizat si în ascuns, îsi tineau adunarile noaptea . In timpul celui de al doilea razboi mondial, multi pastori au fost trimisi în închisoare si lagare. Dupa 23 august 1944 miscarea penticostala a inceput sa se organizeze si sa ceara recunoasterea oficiala din partea autoritatilor

În 1945, într-o conferinta la Arad, s-a decis înfiintarea Asociatiei Religioase Penticostale. În fruntea asociatiei a fost ales Gheorghe Bradin, ca presedinte. La data de 29 mai 1946, printr-un memoriu înregistrat la Ministerul Cultelor, sub nr. 24849, un grup de frati penticostali au solicitat recunoasterea unei asociatii de credinta penticostala sub denumirea de : "Biserica lui Dumnezeu Apostolica" cu sediul în Bucuresti. În 1950 au primit recunoasterea juridica sub numele de Cultul Penticostal sau Biserica lui Dumnezeu Apostolica..

Desi recunoscuta de stat in perioada 1950-1989 datorita unor conceptiilor ateiste ale statului roman, biserica nu s-a bucurat de intreaga libertate si nu si-a putut organiza activitatea decat sub supravegherea unor directii atee din Departamentul Cultelor. Abia incepand cu anul 1989 odata cu caderea „cortinei de fier” si a comunismului biserica isi poate desfasura activitatea in deplina libertate, miscarea penticostala devenind mult mai activa....

Bistriţa

Prima biserica penticostala in municipiul BISTRITA a luat fiinta in anul 1947 in catunul „Bobeica” fiind ales si primul conducator fr. Pricopie Ioan.

In anul 1950 s-a mutat in Bistrita str. Ungureasca fiind ales un nou conducator fr: Ivan Dumitru. In anul 1954 s-a mutat din nou pe str. Garii in spatele Bisericii Reformate. In anul 1968 s-a mutat pe strada 1 Decembrie, pe proprietatea fratelui Ivan Dumitru. Aici au slujit presbiter Ileni Iacob si pastor Mihail Gagea.

In anul 1977 datorita sistematizarii orasului biserica a fost demolata iar in urma unor reamenajari aceasta s-a mutat in Bistrita str. Mihai Viteazu nr. 15.fiind ales pastor fr. Gherasim Vasile .

In anul 1988 au inceput demersurile pentru construirea unei case de rugaciune care sa corespunda nevoilor membrilor pe un teren situat in strada Closca nr. 7.

Cu mult entuziasm membrii bisericii au inceput construirea noului locas de inchinare, dar la 1 septembrie 1989 autoritarile comuniste ale vremii au intervenit in forta au demolat cladirea si totodata au inceput o serie de actiuni de persecutare a conducatorilor bisericii si a membrilor ce au fost implicati in realizarea constructiei. Este graitoare marturia depusa de fr. Sigartau Petru in cartea IESIREA DIN INFERN pe care v-o propunem spre lecturare. 

Dand dovada de un curaj extraordinar membrii bisericii s-au mobilizat si au continuat sa se adune de data aceasta in subsolul unei cladiri din str. Republicii nr. 16 locuinta proprietatea fratilor Sighiartau -Ioan, Petru si Ezechiel. Starea de asediu a durat doar pana la 22 decembrie 1989 cand bratul puternic al Dumnezeului nostru ne-a izbavit . In conditii deosebit de vitrege datorita spatiului insuficient programele bisericii au continuat pana in primavara anului urmator cind la acceasi adresa in curte s-a improvizat un cort unde se desfasurau slujbe cu regularitate inclusiv acte de clult . Comunitatea s-a reorganizat rapid si sub conducerea pastorului Dradici Dionisie a inceput lucrarile de contructie a locasului de inchinare din str. Trandafirilor nr. 45. In toamna anului 1991 a fost terminat demisolul bisericii si perioada de pribegie a luat sfarsit . Constructia a fost terminata in numai 2 ani , astfel ca la 11 aprilie 1993 a avut loc inaugurarea.

Din anul 1995, biserica Sfanta Treime este pastorita de fr. DEAC VIOREL care indeplineste si functia de pastor coordonator al judetului Bistrita –Nasaud..

In prezent in judetul Bistrita Nasaud functioneaza 126 locasuri de cult dintre care un numar de 6 functioneaza in municipiul Bistrita.

Prezentare

07
Mai 2017
01
Ian 2017
Alina Panesiu
26
Mar 2016
Pastor Brie Ioan -- Cantare : Grupul GENES Cluj
15
Aug 2015
Flavia