Plan de citire a Bibliei

Luni, 12 Aprilie 2021

Psalmii 66-67

Marcu 6:1-29

Către mai marele cântăreţilor. O cântare. Un psalm.

Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie, toţi locuitorii pământului.

Cântaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui prin laudele voastre.

Ziceţi lui Dumnezeu: „Cât de înfricoşate sunt lucrările Tale! Din pricina mărimii puterii Tale, vrăjmaşii Tăi Te linguşesc.

Tot pământul se închină înaintea Ta şi cântă în cinstea Ta, cântă Numele Tău. – (Oprire)

Veniţi şi priviţi lucrările lui Dumnezeu! Ce înfricoşat este El când lucrează asupra fiilor oamenilor!

El a prefăcut marea în pământ uscat, şi râul a fost trecut cu piciorul: atunci ne-am bucurat în El.

El stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Lui! – (Oprire)

Binecuvântaţi, popoare, pe Dumnezeul nostru! Faceţi să răsune lauda Lui!

El ne-a păstrat sufletul cu viaţă şi n-a îngăduit să ni se clatine piciorul.

Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.

Ne-ai adus în laţ şi ne-ai pus o grea povară pe coapse.

Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc şi prin apă: dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug.

De aceea, voi merge în Casa Ta cu arderi de tot, îmi voi împlini juruinţele făcute Ţie,

juruinţe care mi-au ieşit de pe buze, pe care mi le-a rostit gura când eram la strâmtorare.

Îţi voi aduce oi grase ca ardere de tot, cu grăsimea berbecilor, voi jertfi oi împreună cu ţapi. – (Oprire)

Veniţi de ascultaţi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, şi voi istorisi ce a făcut El sufletului meu.

Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea.

Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul.

Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele.

Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea şi nu mi-a îndepărtat bunătatea Lui!

Marcu 6:1-29

Isus a plecat de acolo şi S-a dus în patria Lui. Ucenicii Lui au mers după El.

Când a venit ziua Sabatului, a început să înveţe pe norod în sinagogă. Mulţi, când Îl auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înţelepciune este aceasta care I-a fost dată? Şi cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?

Nu este Acesta tâmplarul, feciorul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt surorile Lui aici între noi?” Şi găseau o pricină de poticnire în El.

Dar Isus le-a zis: „Un proroc nu este dispreţuit decât în patria Lui, între rudele Lui şi în casa Lui.”

N-a putut să facă nicio minune acolo, ci doar Şi-a pus mâinile peste câţiva bolnavi şi i-a vindecat.

Şi Se mira de necredinţa lor. Isus străbătea satele dimprejur şi învăţa pe norod.

Atunci a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi, dându-le putere asupra duhurilor necurate.

Le-a poruncit să nu ia nimic cu ei pe drum decât un toiag; să n-aibă nici pâine, nici traistă, nici bani de aramă la brâu;

să se încalţe cu sandale şi să nu se îmbrace cu două haine.

Apoi le-a zis: „În orice casă veţi intra să rămâneţi acolo până veţi pleca din locul acela.

Şi, dacă în vreun loc nu vă vor primi şi nu vă vor asculta, să plecaţi de acolo şi să scuturaţi îndată praful de sub picioarele voastre, ca mărturie pentru ei. Adevărat vă spun că, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru pământul Sodomei şi Gomorei decât pentru cetatea aceea.”

Ucenicii au plecat şi au propovăduit pocăinţa.

Scoteau mulţi draci şi ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i vindecau.

Împăratul Irod a auzit vorbindu-se despre Isus, al cărui Nume ajunsese vestit; şi a zis: „Ioan Botezătorul a înviat din morţi, şi de aceea lucrează aceste puteri prin El.”

Alţii ziceau: „Este Ilie.” Iar alţii ziceau: „Este un proroc ca unul din proroci.”

Dar Irod, când a auzit lucrul acesta, zicea: „Ioan acela, căruia i-am tăiat capul, a înviat din morţi.”

Căci Irod însuşi trimisese să prindă pe Ioan şi-l legase în temniţă, din pricina Irodiadei, nevasta fratelui său Filip, pentru că o luase de nevastă.

Şi Ioan zicea lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe nevasta fratelui tău!”

Irodiada avea necaz pe Ioan şi voia să-l omoare. Dar nu putea,

căci Irod se temea de Ioan, fiindcă îl ştia om neprihănit şi sfânt; îl ocrotea şi, când îl auzea, de multe ori stătea în cumpănă, neştiind ce să facă; şi-l asculta cu plăcere.

Totuşi a venit o zi cu bun prilej, când Irod îşi prăznuia ziua naşterii şi a dat un ospăţ boierilor săi, mai marilor oştii şi fruntaşilor Galileii.

Fata Irodiadei a intrat la ospăţ, a jucat şi a plăcut lui Irod şi oaspeţilor lui. Împăratul a zis fetei: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da.”

Apoi a adăugat cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, fie şi jumătate din împărăţia mea.”

Fata a ieşit afară şi a zis mamei sale: „Ce să cer?” Şi mama sa i-a răspuns: „Capul lui Ioan Botezătorul.”

Ea s-a grăbit să vină îndată la împărat şi i-a făcut următoarea cerere: „Vreau să-mi dai îndată, într-o farfurie, capul lui Ioan Botezătorul.”

Împăratul s-a întristat foarte mult; dar, din pricina jurămintelor sale şi din pricina oaspeţilor, n-a vrut să zică nu.

A trimis îndată un ostaş de pază, cu porunca de a aduce capul lui Ioan Botezătorul. Ostaşul de pază s-a dus şi a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

l-a adus pe o farfurie, l-a dat fetei, şi fata l-a dat mamei sale.

Ucenicii lui Ioan, când au auzit acest lucru, au venit de i-au ridicat trupul şi l-au pus într-un mormânt.

Psalmii 66-67

Marcu 6:1-29