Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
2
şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.
3
Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
4
Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
5
Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
6
Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7
Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
8
Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
9
Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
10
Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11
O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.
12
Prin mâinile apostolilor se făceau multe semne şi minuni în norod. Toţi stăteau împreună în pridvorul lui Solomon
13
şi niciunul din ceilalţi nu cuteza să se lipească de ei; dar norodul îi lăuda în gura mare.
14
Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult;
15
până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei.
16
Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
17
Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
18
au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte.
19
Dar un înger al Domnului a deschis uşile temniţei, noaptea, i-a scos afară şi le-a zis:
20
„Duceţi-vă, staţi în Templu şi vestiţi norodului toate cuvintele vieţii acesteia.”
21
Când au auzit ei aceste vorbe, au intrat dis-de-dimineaţă în Templu şi au început să înveţe pe norod. Marele preot şi cei ce erau cu el au venit pe neaşteptate, au adunat soborul şi pe toată bătrânimea fiilor lui Israel şi au trimis la temniţă să aducă pe apostoli.
22
Aprozii, la venirea lor, nu i-au găsit în temniţă. S-au întors şi au spus astfel:
23
„Temniţa am găsit-o încuiată cu toată grija, şi pe păzitori stând în picioare la uşi; dar, când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru.”
24
Când au auzit aceste vorbe, căpitanul Templului şi preoţii cei mai de seamă au rămas înmărmuriţi şi nu ştiau ce să creadă despre apostoli şi despre urmările acestei întâmplări.
25
Cineva a venit şi le-a spus: „Iată că oamenii pe care i-aţi băgat în temniţă stau în Templu şi învaţă pe norod.”
26
Atunci căpitanul Templului a plecat cu aprozii şi i-au adus; dar nu cu sila, căci se temeau să nu fie ucişi cu pietre de norod.